AVIZ privind susținerea tezei de doctor în științe biologice

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în științe biologice cu tema ,,Influența inhibitorului sintezei etilenei Fitomag asupra derulării proceselor de maturare-senescență la fructele de măr”, la specialitatea 164.02 – Fiziologie vegetală

Autor: NICUȚĂ Alexandru

Problemele de protecție a plantelor discutate la Simpozionul Științific Internațional „Protecția Plantelor – Realizări și Perspective”

La 02-03 octombrie 2023 s-a desfășurat Simpozionul Științific Internațional „Protecția Plantelor – Realizări și Perspective”, organizat de Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecţie a Plantelor (IGFPP) al USM, sub egida Organizației Internaționale de Protecție Biologică Împotriva Organismelor Dăunătoare a Plantelor. 

Participarea cercetătorilor Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Ediția a X-a a evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni  a fost organizată la 29 septembrie 2023 în parcul-muzeu al Universității Tehnice a Moldovei (str. Studenților) sectorul Râșcani al capitalei și la Bălți, în scuarul Universității de Stat "Alecu Russo” (str. A. Pușkin).

AVIZ privind examinarea tezelor de doctor în științe biologice

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universității de Stat din Moldova anunță ședința Seminarului științific de Profil în data de 7 septembrie 2023, în vederea evaluării a două teze de doctor în științe biologice la specialitatea 162.01 – Genetică vegetală cu temele:

AVIZ privind examinarea tezei de doctor habilitat în științe biologice

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universității de Stat din Moldova anunță ședința Seminarului științific ad-hoc la profilul 167- Biotehnologie, specialitatea 167.01 Biotehnologie, bionanotehnologie în vederea evaluării tezei de doctor habilitat în științe biologice cu tema Stresul oxidativ în ficobiotehnologie – mecanisme și procedee de reglare”.

Vizita conducerii Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

La 28 iunie curent Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor a fost vizitat de rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, dl prof. Cornel Cătoi. Înaltele oaspete a fost însoțit de profesorii Adrian Nechita Oros, senator, și Flaviu Alexandru Tabaran. Comunitatea USM a fost reprezentată de președintele Sindicatului „Știința” dr. Oleg Chihai.

Participarea cercetătorilor Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor la evenimentul organizat de USM - Ziua Portului Popular, ediția a III-a

Ajunsă la a III-a ediție, Ziua Portului Popular a fost sărbătorită duminică 25 iunie la Universitatea de Stat din Moldova cu participarea reprezentanților a 11 facultăți și cercetătorilor Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor. Evenimentul este organizat conform tradiției în ultima duminică din iunie în scopul valorificării moștenirii culturale din dragostea față de  portul popular.

Aprecieri ale rezultatelor inovative la Salonului Internațional de Invenții INVENTICA 2023 (Ediția -XXVII-a)

În perioada 21 - 23 iunie 2023 s-a desfășurat cea de-a  XXVII-a ediție a Salonului Internațional de Invenții INVENTICA 2023. Acest eveniment a fost organizat de Universitatea Tehnică ”Gheorghe ASACHI” și Institutul Național de Inventică din Iași. Salonul reprezintă, pentru cercetători și inventatori din diferite țări, oportunitatea de a-și prezenta invențiile și realizările științifice, de a face schimb de opinii și de a stabili relații de colaborare.

Abonează-te la