- 28 vizualizări
Dina ELISOVEȚCAIA, doctor in științe biologice, conferențiar cercetător s-a născut la 24 iunie 1965 în orașul Chișinău. După absolvirea școlii medii nr.13 din or. Chișinău, a fost admisă la facultatea de Tehnologie a Institutului Politehnic din Chișinău “S. Lazo”, instituție pe care o absolvește obținând diploma cu mențiune în 1987. Începe activitatea de muncă în anul 1987 în calitate de inginer în laboratorul de Microbiologie al Institutului de Cercetări și Proiectări Tehnologice a Fructelor și Strugurilor din Chişinău, ulterior specialist-biotehnolog, chimist-entomolog, cercetător științific în cadrul Institutului de Protecție a Plantelor și Agricultură Ecologică al AȘM.
Doamna Dina ELISOVEȚCAIA în cadrul Institutului de Protecție a Plantelor și Agricultură Ecologică al AȘM a realizat programul de cercetări științifice și în 2011 a susținut teza de doctor “Extractele vegetale ca mijloc de diminuare a densității populației gândacului din Colorado (Leptinotarsa decemlineata Say)”. În teză sunt prezentate rezultatele analizelor fizico-chimice și biologice a extractelor vegetale cu conținut de substanțe biologic active, care posedă activitatea insecticidă, antifidantă, ovicidă, deterentă și repelentă. Au fost studiate 169 specii de plante din 49 familii privind acumularea substanțelor biologic active. Cercetările au fost axate pe elaborarea metodelor de extracție și identificare a substanțelor biologic active, caracteristicile cantitative și calitative ale extractelor, precum și determinarea eficacității biologice. A fost demonstrată eficacitatea mai mult de 200 extracte vegetale în diminuarea densității populației gândacului din Colorado, inclusiv în experiențe efectuate în condiții de câmp deschis.
Din 2011 activează ca cercetător științific coordonator în laboratorul Protecție Integrată a Plantelor al Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor. În 2012 dnei ELISOVEȚCAIA D. i-a fost conferit titlul științific de conferențiar cercetător la specialitatea Protecția plantelor. Din 2022 este abilitată ca conducător științific de doctorat la specialitatea 167.01. Biotehnologie, Bionanotehnologie și actualmente este îndrumător la trei doctoranzi ai Școlii Doctorale Științe ale naturii a USM
Din 2019 dna ELISOVEȚCAIA D. activează în laboratorul Bioreglatori Naturali (IGFPP, USM) și este implicată în cercetări cu impact aplicativ în silvicultură și agricultură, ce vizează utilizarea extractelor vegetale cu efecte de bioreglatori de creștere în tehnologia de multiplicare și adaptare a fagului și în incrustarea semințelor de porumb.
Este o persoana foarte activă, responsabilă și perseverentă. A participat la executarea şi finisarea cu succes a 10 ( 6 in ultimii 5 ani) proiecte internaționale de cercetare și mobilitate (Moldova-România, Moldova-Belarus, Moldova-Slovacia, Visegrad Fund), fiind conducător de proiect, executor sau expert.
Dna ELISOVEȚCAIA Dina deține competențe și aptitudini de expertiză în cadrul proiectelor internaționale Visegrad Fund și anume: FarmersEduca: Neglected and Underutilized Species in the Socio-Economic Aspects of Rural Development (2017-2018), Save Bees: Să salvăm albinele pe cale de dispariție pentru a îmbunătăți alimentația, sănătatea și calitatea vieții umane (Save endangered bees to improve nutrition, health and life quality of human), http://bee-educa.uniag.sk (2019-2020) și proiectului „Creation a regional database of pollen morphology for the assessment of the bee products quality” http://rpl.uniag.sk (2024-2026).
Doamna doctor a fost membru al comitetului organizatoric al conferinței științifice internaționale “Realizări științifice în rezolvarea problemelor actuale de producție și prelucrare a materiilor prime, standardizare și siguranță alimentară”, realizate la 22-23 aprilie 2021, Kiev, Ucraina și conferinței științifico-practice internaționale „Protecția biologică a plantelor este baza stabilizării agroecosistemelor”, Krasnodar, Russia, 21-24 septembrie 2020. Este membru al Seminarului științific de profil la specialitatea 411.09. Protecția Plantelor din cadrul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor și 165.04 Entomologie din cadrul Institutului de Zoologie a USM, corespunzător.
Conform Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 572 din 25.04.2024 dna ELISOVEȚCAIA D. a fost selectată ca expert național în procesul de evaluare a propunerilor de proiecte științifice în cadrul competiției naţionale a granturilor doctorale pentru anul academic 2024-2025 pe domeniul științific Științe ale naturii.
Este autor şi coautor a 198 lucrări ştiinţifice, dintre care 51 – în ultimii 5 ani. Rezultatele inovative sunt reprezentate prin 6 brevete de invenție, care au fost expuse la saloane și expoziții naționale şi internaționale de invenții și creativitate din țară (Salonul Internațional de Invenții și Antreprenoriat Inovativ, Chișinău – 2023; ExcelentIdea, Chișinău – 2022; INFOINVENT, Chișinău – 2021, 2020) și peste hotare (ICE-USV 2024 Suceava, România – 2024; EUROINVENT, Iasi, Romania – 2022; ProInvent, Cluj-Napoca, România – 2021; InventCor, Deva, România – 2021; INVENTICA, Iasi, România – 2022; 2021; „TRAIAN VUIA”, Timisoara, Romania – 2022; 2021; 2020). Activitatea inovațională a fost apreciată cu 7 medalii de aur, 4 de argint, 3 de bronz și diplome de excelență.
Rezultatele cercetărilor obţinute pe parcursul activității de către doctorul în științe biologice ELISOVEȚCAIA Dina au fost apreciate în 2015 cu Diploma de recunoștință a AȘM.
Conducerea și colectivul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universității de Stat din Moldova apreciază înalt realizările valoroase şi performanțele în domeniul bioreglatorilor naturali, activitatea prodigioasă profesională a dnei doctor în științe biologice Dina ELISOVEȚCAIA și cu ocazia frumoasei aniversări adresează cele mai calde urări de sănătate, prosperitate, perseverență și realizări marcante.
La Mulți Ani!