- 137 vizualizări
În temeiul art. 3, 7 şi 8 ale Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului naţional „Teza de doctorat de excelenţă a anului”, aprobat prin decizia Consiliului de Conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare nr. 4 din 18 decembrie 2018, cu completările şi modificările ulterioare în data de 27 mai 2022 s-a desfășurat ceremonia de decernare a distincțiilor ”Cristalul calității” în domeniul cercetării şi s-a acordat premii laureaţilor Concursului Naţional „Teza de doctorat de excelenţă a anului 2021” în trei domenii: știinţe ale naturii și vieţii; știinţe reale și tehnice; știinţe socioumane.
Acest concurs, inițiat de către Consiliul Naţional pentru Acreditare și Atestare, a ajuns la cea de-a 12 ediție. În ediția din acest an, au fost înaintate la concurs, de către comisiile de experţi în domeniul atestării, 28 de teze, inclusiv 4 teze de doctor habilitat și 24 de teze de doctor.
Printre laureații Concursului Naţional „Teza de doctorat de excelenţă a anului 2021” a fost desemnată și doctorul habilitat în științe biologice Larisa ANDRONIC.
Larisa ANDRONIC, doctor habilitat în ştiinţe biologice a obținut Premiul „Cristalul Calității” în numele „Anatolie Jacotă” pentru Teza de doctor habilitat de excelenţă „Citogenetica procesului de patogeneză virală la plantele de cultură”, specialitatea 162.01-Genetică Vegetală.
Consultantului ştiinţific al tezei de doctorat Maria DUCA, doctor habilitat, profesor universitar, academician i-a fost decernată diploma de merit.
Felicitări din partea colectivului Institutului laureatului Larisa ANDRONIC și Consultantului ştiinţific a tezei de doctorat Maria DUCA, doctor habilitat, profesor universitar, academician pentru aprecieri înalte.