- 134 vizualizări
În perioada 15-17 decembrie 2022 s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Salonului Internațional de Inventică INVENTCOR – 2022. Acest eveniment de o înaltă ținută academică, a fost organizat de renumitul inventator Corneliu Birtok Băneasă, cunoscut și apreciat pentru invenţiile sale din domeniul auto, şi de Asociația CorneliuGroup Cercetare-Inovare, în colaborare cu Asociația Română pentru Tehnologii Alternative Sibiu – A.R.T.A. Sibiu. Partenerul educațional în desfășurarea expoziției a fost reprezentat de Universitatea Politehnica Timișoara – Facultatea de Inginerie Hunedoara. Salonul a vizat reunirea unei largi varietăți de manifestări ale spiritului inovativ, materializate sub diverse forme: invenții, proiecte de cercetare, produse, programe educaționale, standuri experimentale, KidsCorner (categorie destinată copiilor), Innovative Art (expoziții de grafică, desen, pictură, autoturisme clasice), prezentări din diverse domenii, precum: inovare, ecologie, sănătate, siguranța persoanelor, comunitate, proprietate intelectuală și călătorii. La ediția din acest an a Salonului Internațional de Inventică „InventCor 2022”, au fost înscrise peste 300 de invenții, inovații şi proiecte de cercetare, din 21 de țări (Australia, Brazilia, Canada, Germania, Ungaria, Indonezia, Israel, Malaysia, Moldova, România, Serbia, Siria, Sudan, Thailanda, Turcia și Vietnam etc.). În cadrul manifestării s-au regăsit instituții de cercetare, universități, companii multinaționale, dar și inventatori privați.
Participanții la Salonul Internațional de Inventică InventCor au prezentat diverse invenții şi produse ce sunt rezultate ale proiectelor de cercetare, ale tezelor de doctorat sau ale unor proiecte studențești.
Salonul InventCor a înglobat toate domeniile de activitate, de la biotehnologie, medicină şi inginerie, până la agricultură şi industria de automotive. Ponderea cea mai mare invențiilor de anul acesta a fost reprezentată de lucrările din domeniul medicinei. De asemenea, agricultura – un alt domeniu la care au fost înscrise multe lucrări ce fac referire la noi soiuri de plante, utilaje agricole sau diverse tehnologii destinate acestei ramuri economice. Lucrările au fost examinate de un juriu internațional, ce a inclus 29 de membri bine selectați în frunte cu președintele juriului. Aurel Mihai Țîțu – profesor universitar, doctor inginer de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, președinte al Asociației Române pentru Tehnologii Alternative. Excelența cercetărilor științifice și a invențiilor a fost valorificată prin oferirea de premii speciale, diplome și medaliilor de aur, argint și bronz.
La această ediție a Salonului InventCor au participat și cercetătorii de la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor prezentând patru brevete de invenții și un proiect de cercetare, toate fiind apreciate cu Diplome și Medalii de Aur.
Diplomă și Medalie de Aur
- Gonceariuc Maria, Balmuș Zinaida, Cotelea Ludmila, Botnarenco Pantelimon, Butnăraș Violeta. Soi nou de Salvie timpurie (Salvia sclarea L.) – AMBRIELA.
- Alexandrov Eugeniu, Botnari Vasile, Găină Boris. "Ametist" – genotip interspecific rizogen (V. vinifera (2n=38) x M.rotundifolia (2n=40)).
- Bujoreanu Nicolae, Nicută Alexandru, Harea Ivan. Procedeu de sporire a capacității de păstrare a fructelor de prun.
- Sîromeatnicov Iulia, Botnari Vasile, Cotenco Eugenia, Chirilov Elelonora. Soi nou de tomate (Solanum lycopersicum L.) – MIA.
- Ivanova Raisa, Smerea Svetlana, Andronic Larisa. - Cercetarea biologică, chimică și biotehnologică a speciei Carthamus tinctorius L.
Apreciem înalt perseverența, creativitatea și inventivitatea cercetătorilor ce prin munca lor asiduă contribuie la dezvoltarea sustenabilă a economiei țării și promovează o imagine frumoasă a institutului pe plan național și internațional. Dorim participanților bunăstare, multă sănătate, fericire, prosperitate și noi realizări.