- 170 vizualizări
Ajunsă la a III-a ediție, Ziua Portului Popular a fost sărbătorită duminică 25 iunie la Universitatea de Stat din Moldova cu participarea reprezentanților a 11 facultăți și cercetătorilor Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor. Evenimentul este organizat conform tradiției în ultima duminică din iunie în scopul valorificării moștenirii culturale din dragostea față de portul popular.
Parada portului popular a fost îmbinată cu expunerea rezultatelor activității de cercetare realizate în cadrul laboratoarelor Genetică aplicată, Resurse genetice vegetale, Plante aromatice și medicinale, inclusiv un proiect de inovare și transfer tehnologic 19.80015.5007.233T “Implementarea soiurilor de lavandă (Lavandula angustifolia Mill.) Aroma Unica, Alba 7, Vis Magic 10 și fondarea plantației industriale”, realizat în colaborare cu S.A. TRIMEXPO în perioada anilor 2019-2020.
Tradiția de a pune pe masă o bucată de pâine coaptă este menținută de cercetătorii laboratorului Genetică aplicată, care și de această dată au servit oaspeții și vizitatorii cu pâine din făină de triticale. Totodată au fost prezentate liniile de perspectivă și soiurile de grâu dur, comun, spelta și triticale care au fost create în cadrul IGFPP.
Un interes deosebit a prezentat inul cultivat din timpuri străvechi pentru fabricarea pânzei. Cercetătorii IGFPP au prezentat mostrele de in expuse în snop de plante uscate cu capsule globuloase și buchete de flori colorate divers (albe, albastre, violet). Colecția de in (Linum usitatissimum L.) din posesia laboratorului Resurse genetice vegetale cuprinde circa 70 genotipuri ce fac parte din diferite grupe ecologo-geografice și domenii de utilizare au fost prezentate prin varietăți utilizate atât pentru fibre textile, cât și pentru seminte oleaginoase. De menționat că, în prezent această cultură revine activ în interesul producătorilor agricoli autohtoni.
Sărbătoarea a fost suplinită de mirosul îmbietor și parfumat de lavandă, mentă, roiniță, șerlai și alte plante medicinale și aromatice. Aroma proaspătă a fost adusă direct din câmp de cercetătorii laboratorului Plante aromatice și medicinale care au expus cele 6 soiuri de lavandă, create în cadrul institutului. Lavanda, care a fost întotdeauna asociată cu ideea de relaxare și bunăstare a fost prezentată profesionist de cofinanțatorii proiectului de inovare și transfer tehnologic S.A. TRIMEXPO. Rezultatul major al proiectului menționat constă în fondarea plantației industriale de lavandă (3 ha), procurarea utilajului de procesare a materiei prime, optimizarea tehnologiei de distilare a uleiului esențial, participări la evenimente de promovare și mediatizare. Astfel, produsele au fost expuse într-un format elegant și armonios prin mostre de uleiuri, ceaiuri și săculețe parfumate cu flori de lavandă care distribuite vizitatorilor au creat stare de liniște și sărbătoare.
Activitatea institutului a fost apreciată de rectorul USM dr., conf. univ. Igor ȘAROV, prorectorul Violeta COJOCARU și înalți oaspeți - secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian DUPU. Din partea Ministerului Educației și Cercetării standul institutului a fost vizitat de dl ministru Anatolie TOPALĂ, secretarul de stat dna Adriana CAZACU, care au mulțumit colectivului IGFPP pentru implicare activă.