- 117 vizualizări
Ediția a IX-a a Salonului Internațional de Invenții și Inovații ,,TRAIAN VUIA” de la Timișoara a fost una care a consemnat încă un succes pentru cercetătorii din cadrul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor. Salonul Internațional de Invenții și Inovații ,,TRAIAN VUIA” Timișoara a fost organizat în perioada 15-17 iunie 2023 de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” în parteneriat cu Societatea Inventatorilor din Banat. Evenimentul a celebrat cercetarea și inventică, evidențiind importanța fluxului permanent de informație, noutate și progres. Salonul este un eveniment științific devenit un brand al orașului Timișoara, care, anul acesta nu este doar Capitală culturală europeană, ci și capitala inventicii românești și internaționale.
Menționăm că, cercetătorii Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor au participat la ediția curentă cu 5 creații de inventică din cele 35 prezentate de Universitatea de Stat din Moldova. Invențiile IGFPP au fost incluse în Secțiunea Clasa K: Agricultură – Horticultură – Grădinărit, fiind reprezentate de soiuri de plante create în cadrul institutului care au fost apreciate cu 4 medalii de aur:
- Svetlana, soi nou de Lavandula angustifolia Mill., autorii: Maria Gonceariuc, Svetlana Mascovteva, Violeta Butnaraș, Pantelimon Botnarenco, Zinaida Balmuș, Ludmila Cotelea - Cerere de Brevet pentru Soi de Plantă: MD v 2021 0007 / 2021.02.22 (medalie de aur),
- Nou soi de usturoi Moldobella, autorii: Vasile Botnari, Alexei Chilinciuc - Brevet pentru soi de plantă MD 360 / 2021.06.30 (medalie de aur);
- Soiul nou de tomate (Solanum lycopersicum L.) Dimetra, autorii: Milania Makovei, Vasile Botnari - Brevet pentru soi de plantă MD 372 / 2021.05.18 (medalie de aur);
- Soi nou de tomate Cerasus, autorii: Nadejda Mihnea, Galina Lupaşcu, Vasile Botnari, Sofia Grigorcea - Brevet pentru soi de plantă MD 301 / 2019.08.31 (medalie de aur);
- Soi nou de grâu comun de toamnă (Triticum aestivum L.) – Bijuteria Zâmbrenilor, autorii: Andrei Gore, Silvia Rotari, Svetlana Leatamborg, Galina Lupaşcu, Natalia Jelev, Nicolai Platovschii, Nina Zdioruc - Cerere de Brevet pentru Soi de Plantă: MD v 2022 0019 / 2022.11.04.
Exprimăm sincere felicitări echipei IGFPP al USM ce a manifestat creativitate, perseverență și un înalt profesionalism. Le dorim mult succes în continuare și ca mențiunile obținute să le aducă noi performanțe și colaborări în domeniul de cercetare.