- 206 views
În perioada 23-24 aprilie Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM, în calitate de co-organizator, a găzduit evenimentul științific internațional Workshop Research collaboration between Sweden-Ukraine-Moldova-Lithuania. Inițiativa de organizare a evenimentului a parvenit către laboratorul Genetică moleculară din partea Universității Suedeze de Științe Agricole în persoana dlui Mahbubjon Rahmatov, care a invitat reprezentanți din mediul academic și/sau cercetare din Lutuania și Ucraina. Evenimentul s-a desfășurat în format mixt, oferind posibilitatea de prezentare a rapoartelor științifice pentru 10 cercetători din cele 4 țări. Au fost expuse rezultatele cercetărilor din Universitatea Suedeze de Științe Agricole (Suedia), Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM (Moldova), Centrul Lituanian de Cercetări în Agricultură și Silvicultură (Lituania), Institutul de Genetică și Ameliorare a Plantelor – Centrul Național de Cercetare a Semințelor și Soiurilor (Odesa, Ucraine), Universitatea Națională Agrară din Mykolaiv (Ucraine), Universitatea Națională Taras Shevchenko din Kiev (Ucraine), Universitatea Națională de Științe ale Vieții și Mediului din Ucraine (Kiev), Universitatea Agrară de Stat din Odesa (Ucraine), Universitatea Națională I.I.Mechnikov din Odesa (Ucraine).
La eveniment au participat prorectorul pentru activitate științifică dna dr. hab., prof. univ Georgeta Stepanov și șefa Departamentului Cercetare și Inovare dna dr., conf. univ. Veronica Prisăcaru.
În debutul evenimentului directorul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM dna dr. hab. Larisa Andronic a prezentat un raport privind direcțiile de cercetare ale institutului, un scurt istoric, structura și rezultatele obținute în cadrul laboratoarelor de cercetare. Totodată invitații au prezentat domeniile de activitate a instituțiilor participante la manifestația științifică internațională.
Au fost abordate tematici privind principiile fiziologice, biochimice și genetice de ameliorare a plantelor de cultură cu rezistență la factori biotici și abiotici, aplicarea tehnologiilor biologiei moleculare în investigarea diversității genetice și monitorizarea sănătății plantelor. Un interes deosebit a constituit estimarea posibilităților de salvare a resurselor genetice vegetale din Ukraina în contextul războiului pe teritoriul țării vecine.
În cadrul acțiunii invitații au vizitat câmpurile experimentale și laboratoarele Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM, unde cercetătorii au demonstrat câteva infrastructuri de cercetare, precum și experiențele montate în livadă de măr și prun, colecțiile de viță de vie și plante aromatice și medicinale, loturile câmpurilor de hibridare, multiplicare și concurs a culturilor cerealiere și leguminoase.
Evenimentul a finalizat cu înaintarea propunerilor de cooperare pe probleme globale de genetică, fiziologie și protecție a plantelor între cele 9 instituții din Suedia, Ucraina, Moldova și Lituania și înaintarea proiectelor în cadrul apelurilor lansate de UE.