- 11 views
În perioada 3-4 octombrie cercetătorii IGFPP au participat la cea de-a XI-a ediție a Salonului Internațional de Invenții și Inovații ,,Traian Vuia” de la Timișoara. Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara în parteneriat cu Centrul de Transfer Tehnologic al USVT, Societatea Inventatorilor din Banat, Centrul Regional de Afaceri Timișoara și Qub TV și a inclus peste 250 de lucrări reprezentate prin brevete, cereri de brevet, mărci și proiecte de cercetare a comunităților științifice din România, Republica Moldova, Arabia Saudită și Thailanda. Mottoul organizatorului principal pentru ediția curentă a fost ”A cerceta înseamnă a vedea ceea ce a văzut toată lumea și a gândi într-un mod în care nimeni nu a gândit”.
Menționăm că, cercetătorii Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor au participat cu 7 creații de inventică din cele 24 prezentate de Universitatea de Stat din Moldova. Invențiile IGFPP au fost incluse în Secțiunea Clasa K: Agricultură – Horticultură, reprezentate de 5 brevete pentru soi de plante create în cadrul institutului, 2 brevete de invenție și un proiect de cercetare finanțat de ANCD, care au fost apreciate cu medalii de aur și certificate de apreciere:
- Alexandrov, E., Botnari, V., Gaina, B. "Tethys" – genotip interspecific rizogenic (V. vinifera L. x M. rotundifolia Michx.). (Medalie de aur)
- Buiucli, P., Veverita, E., Jacota, A., Rotari, S., Gore, A., Lupascu, G., Leatamborg, S., Chirtoaca, I. Variety of winter triticale (Triticosecale witt.) - Ingen 33. (Medalie de aur, Certificate of Appreciation oferit de către Asociația „Iustin CAPRĂ”)
- Harciuc, O., Budac, A. Soybean Varietiy Pentata. (Medalie de aur)
- Makovei, M. New Tomato Cultivar – Petramak. (Medalie de aur, Certificate of Excellence oferit de către Corneliu Group Association)
- Mihnea, N., Lupașcu, G., Climăuțan, D., Roșca, C., Cristea, N. New tomato varieties Solanum Lycopersicum L. Dargen. (Medalie de aur, Diploma and Special Award oferit de către Corneliu Group Association)
- Șcerbacova, T., Voloșciuc, L., Lungu, A. Strain of Lecanicillium lecanii fungi for the control of pests and phytopathogens in protected land. (Medalie de aur)
- Stîngaci, A., Șcerbacova, T., Harciuc, O. Eco-farming for innovative protection of new walnut varieties: harnessing methodologies and technologies. (Medalie de aur)
- Lupașcu, G., Mihnea, N., Leatamborg, S., Rotari, S., Gore, A., Sașco, E., Malii, A., Cristea, N. Identification and exploitation of valuable parents of agricultural crops in the creation of a native genetic base of socio-economic interest. (Medalie de aur)
În semn de respect și apreciere pentru întreaga activitate dedicată cercetării științifice și inovării, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM a fost distins cu medalie și diplomă din partea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Exprimăm sincere felicitări echipelor IGFPP al USM ce au manifestat creativitate, perseverență și un înalt profesionalism. Le dorim mult succes în continuare și ca mențiunile obținute să le aducă noi performanțe și colaborări în domeniul de cercetare și inovare.