- 16 views
În perioada 2-5 aprilie 2025 la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din orașul Deva, România, s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Expoziției Internaționale INVENTCOR. Evenimentul și-a ținut lucrările în format mixt și a fost organizat de Asociația de Cercetare-Inovare CORNELIUGROUP în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Asociația Română de Tehnologii Alternative Sibiu (ARTA Sibiu). În cadrul Salonul au fost expuse realizările obținute în proiectele de cercetare și activitatea inovațională, prototipuri, produse, standuri ale universităților și instituțiilor de cercetare, precum și companii și inventatori privați din diverse domenii.
La ediția curentă a Salonului INVENTCOR, Universitatea de Stat a prezentat 36 lucrări inovative, obținând Premiul Mare al Salonului. Cercetătorii IGFPP au participat cu 9 lucrări, inclusiv 6 brevete pentru soi de plantă, 2 brevete de invenții și o recomandare practică (carte), care au fost apreciate cu 9 medalii de aur și diplome.
- New Tomato Cultivar – PETRAMAK. Author: Milania MAKOVEI
- Favoare a new variety of Lavandula angustifolia Mill. (Lavender). Authors: Maria GONCEARIUC, Violeta BUTNARAS, Svetlana MASCOVTEVA, Pantelimon BOTNARENCO, Ludmila COTELEA, Zinaida BALMUS
- Panacea – new variety of Origanum vulgare ssp. vulgare. Authors: Maria GONCEARIUC, Violeta BUTNARAS, Pantelimon BOTNARENCO, Zinaida BALMUS, Ludmila COTELEA
- New variety of tomatoes Solanum lycopersicum L. CeriDani. Authors: Iulia SIROMEATNICOV, Vasile BOTNARI, Anatolie JACOTA, Nicolae BALAUR, Eugenia COTENCO, Renata CIOBANU, Eleonora CHIRILOV
- “Sarmis” - genotip interspecific rizogenic (V. vinifera L. x M. rotundifolia Michx.) Authors: Eugeniu ALEXANDROV, Vasile BOTNARI, Boris GAINA
- New tomato varieties Solanum lycopersicum L. Desteptarea. Authors: Nadejda MIHNEA, Maria GRATI, Galina LUPASCU, Vasile BOTNARI, Sofia GRIGORCEA
- Natural plant growth regulator, method of application thereof. Authors: Dina ELISOVETCAIA, Raisa IVANOVA, Elena LUTCAN
- Process for obtaining the red dye betacyanin from the fruits of American pokeweed (Phytolacca americana L.). Authors: Raisa IVANOVA, Igor CASIAN, Ana CASIAN
- Agro biological and technological peculiarities of onion and garlic crops. Authors: Vasile BOTNARI, Alexei CHILINCIUC
Pentru vizualizarea materialelor expuse puteți accesa: https://www.corneliugroup.ro/Catalogue%20INVENTCOR%202025.pdf
Sincere felicitări colectivelor de autori pentru performanțele înregistrate în promovarea rezultatelor și noi succese în dezvoltarea spiritului creativ-inovativ!