- 102 views
Doamna Lidia TUMANOVA, doctor în științe chimice, conferenţiar cercetător, şeful Laboratorului Genetica Moleculară al Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor s-a născut la 3 ianuarie 1953 în orașul Chişinău, Republica Moldova. După absolvirea cu mențiune a Universității de Stat din Moldova, facultatea de Chimie în anul 1975 a fost angajată în funcție de laborant superior, Laboratorul Translaţia Informaţiei Genetice, Departamentul de genetică a plantelor al AŞM. În perioada aa. 1977-1980 a realizat studii doctorale la Institutul de Proteine al Academiei de Ştiinţe a USSR din orașul Moscova, ulterior continuând activitatea de cercetare în cadrul aceluiași laborator. Teza de doctor în chimie, specialitatea 03.00.03 Biologie moleculară a susţinut-o în 1982 la Institutul de Proteine, Academia de Ştiinţe din USSR.
În activitatea sa ştiinţifică parcurge toate treptele – de la laborant superior, cercetător ştiințific inferior, cercetător ştiințific superior şi până la şef de laborator. A însuşit metodele de analiză fizico-chimică a proteinelor ribozomale (determinarea masei moleculare, dicroismul circular pentru determinarea structurii secundare şi RMN pentru determinarea structurii terţiare a proteinelor). A stabilit stoichiometria şi proprietăţile complexului proteinelor ribozomale L7 şi L10; rolul diferitelor regiuni ale proteinelor ribozomale L7 și L10 în formarea complexului și în interacțiunea cu subunitate ribozomală 50S.
Doamna dr. Lidia TUMANOVA este specialist în domeniul biologiei moleculare, transformaţiei genetice a plantelor, analizei genomului vegetal, elementelor genetice mobile a plantelor, diagnosticul molecular al patogenilor fungici, virali şi bacterieni ai plantelor şi omului. Cercetările dumneaei includ studiul inter-relaţiei procesului de cancerogeneză în glanda mamară şi evaluarea ratei unor infecţii.
În anul 1996 a obţinut titlul de conferenţiar cercetător, specialitatea – Biotehnologie.
Implementarea tehnologiilor de diagnostic molecular al fitopatogenilor au un impact în aspect fundamental, contribuind la crearea suportului științific pentru diagnosticarea moleculară a fungilor patogeni ai grâului, porumbului şi tomatelor şi la înţelegerea corelaţiei între prezenţa fitopatogenelor şi declanşarea procesului infecţios. În aspect aplicativ, cercetările realizate contribuie la extinderea spectrului agenţilor fitopatogeni identificaţi. Elaborarea şi utilizarea metodelor de control molecular al fitopatogenilor, sunt durabile din punct de vedere economic şi ecologic. Procedeele elaborate vor fi recomandate, pentru diagnosticarea a fitopatogenilor în laboratoarele de profil fitosanitar. Datorită faptului că procedeele de diagnostic molecular permit identificarea infecţiei la etape iniţiale de infectare, vor fi evitate cheltuielile enorme, ce se atestă ca urmare a utilizării materialului semincer sau săditor infectat şi ca, consecinţă, competitivitatea producţiei agroalimentare pe piaţa internă şi externă.
Doamna dr. Lidia TUMANOVA este autor și coautor a peste 90 publicaţii ştiinţifice şi 4 brevete de invenţie. Rezultatele ştiinţifice au fost reflectate în articole din reviste recunoscute peste hotare, inclusiv cu factor de impact, reviste ştiinţifice naţionale categoria B și C, precum și în culegeri ştiinţifice internaţionale/naţionale.
De asemenea a activat în calitate de executor și conducător în cadrul diverselor tipuri de proiecte de cercetare, inclusiv proiecte internaţionale bilaterale între AŞM şi centre de cercetare din Federaţia Rusă (2), Ucraina (1), STCU (2), precum și proiecte naționale instituționale (3), comandă de Stat (2).
În cadrul proiectului de cercetări științifice în derulare în cadrul Programului de Stat 2020-2023, prin metode moleculare de diagnostic al fitopatogenilor a fost identificată prezența agenților patogeni care influențează recolta și duc la degradarea calității producției agricole (Candidatus Phytoplasma solani, fungilor genului Fusarium (F.graminearum, F. avenaceum, F.verticiloides, F. oxysporum, F. solani), g. Alternaria (A.alternata, A. solani)) în diferite organe și faze ontogenetice ale plantelor de grâu, tomate și porumb. Cu utilizarea metodelor nested-PCR și PCR în timp real a fost evaluat spectrul de fungi din probele de material semincer depozitat în Banca de gene și realizată identificarea moleculară a fitopatogenilor în semințele culturilor cerealiere, legumicole și leguminoase. S-a efectuat o analiză comparativă privind spectrul fitopatogenilor din genurile Fusarium, Penicillium și Aspergillus în probele izolate din semințele genotipurilor cercetate în dependență de soi și durata păstrării.
Pe parcursul activităţii ştiinţifice dna dr. Lidia TUMANOVA manifestă responsabilitate şi iniţiativă în formularea şi rezolvarea problemelor de cercetare, participă activ în formarea cadrelor tinere în domeniul geneticii moleculare, a pregătit doi doctori în sţiinţe. Desfășoară activitate didactică în calitate de conducător la teze de licență și masterat. Deține abilitare în dreptul de conducere a tezelor de doctorat la specialitatea 162.01. Genetică vegetală. Este membru al Seminarului științific de profil "Genetică vegetală" din cadrul institutului; membru al Consiliului Știinţific Specializat și Comisiei Metodice a IGFPP; membru al Comitetului organizatoric al Simpozionului științific "Biotehnologii avansate – realizări și perspective".
Datorită competențelor științifice profunde în domeniul biologiei moleculare, precum și abilităților manageriale dna dr. Lidia TUMANOVA realizează activitate în calitate de expert tehnic în cadrul Instituției Publice Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova.
Pentru merite importante de activitate îndelungată şi fructuoasă în cercetare, ştiinifico-managerială, pregătirea cadrelor de înaltă calificare dna Lidia TUMANOVA doctor în științe chimice, conferențiar cercetător a fost distinsă cu Diploma de Onoare a AȘM (2004) și Diploma de Recunoștință a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2019).
Cu prilejul frumoasei aniversări, colegii Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor exprimă sentimente de recunoștință și aprecieri înalte pentru aportul în dezvoltarea biologiei moleculare și adresează dnei Lidia TUMANOVA cele mai sincere felicitări și urări de sănătate, prosperitate, izbândă şi perseverență, ani de viață lungă cu realizări marcante.