Problemele actuale ale biologiei vegetale discutate la Conferința Științifică Internațională „Genetica, Fiziologia și Ameliorarea Plantelor”

09.10.2024

La 07-08 octombrie 2024 s-a desfășurat Conferința Științifică Internațională „Genetica, Fiziologia și Ameliorarea Plantelor”, organizată de Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecţie a Plantelor (IGFPP) al USM, în parteneriat cu Asociația Științifică a Geneticienilor și Amelioratorilor din Republica Moldova

Evenimentul din acest an a reunit 331 cercetători științifici din 14 de universități și instituții de cercetare din țară și 43 de peste hotare, reprezentanți ai 10 țări (România, Ucraina, Turcia, Georgia, Suedia, Lituania, Italia, Cehia, Slovacia, Belarus).

Conferința a fost deschisă de directorul IGFPP, dna dr. hab. Larisa ANDRONIC. Cu un mesaj de salut către participanți a fost prezentă dna prorector pentru activitatea științifică a USM, prof. Georgeta STEPANOV, dl academician, coordonator-adjunct al Secției Științe ale Vieții a AȘM, Boris GAINA, dna prodecan a Facultății Biologie și Geoștiințe, dr. Elena ENCIU, care au ținut să sublinieze importanța problemelor abordate, reliefând contribuția cercetătorilor IGFPP și celor cu activități din domeniu prin prisma priorităților naționale și internaționale.

Sesiunea plenară a fost inaugurată de un mesaj cu impact deosebit și o comunicare profundă prezentate de dna acad. Maria DUCA, președintele Asociației Științifice a Geneticienilor și Amelioratorilor din RM

În cadrul ședinței plenare au fost audiate 12 prelegeri publice în care au fost expuse o abordare temeinică a problemelor discutate: Aspecte genetice şi fiziologice de creare şi dirijare a potenţialului productiv şi adaptiv al plantelor de cultură; Principii şi procedee de majorare şi cuantificare a variabilităţii ereditare;  Diversitatea genetică și fiziologică, conservarea genofondului vegetal;  Protecţia plantelor și tehnologii agricole avansate.

Cea de-a doua zi de lucru a continuat cu dezbaterea subiectelor conferinței sub formă de rapoarte orale, precum și postere, care au fost  materializate în 134 articole științifice editate în culegerea de materiale a forului științific.

Categorie: