- 179 views
În perioada 27-31 august 2024, Academia de Științe a Moldovei în cooperare cu Academia Română și Academia Tinerilor din Republica Moldova a organizat Școala de vară „Calea spre descoperiri științifice”. Ediția din anul curent a fost organizată în format mixt în Sala Azurie a AȘM și pe platforma ZOOM, și a avut drept scop promovarea activității de cercetare științifică și evidențierea impactului științei și inovațiilor asupra vieții cotidiene și bunăstării sociale. Elevii și studenții din Republica Moldova și România, pasionați de domeniul cercetării, au avut inedita ocazie să asculte prelegerile unor personalități marcante din Republica Moldova, România, Germania, Marea Britanie, Austria și Statele Unite ale Americii, care au cuprins diverse domenii, precum medicina, nanotehnologiile, tehnologiile informaționale, ingineria, biologia, științele sociale, economice și juridice. Agenda Școlii de vară este disponibilă aici.
În anul curent domeniul biologiei a fost prezentat de doctorul în biologie Svetlana Smerea, secretarul științific al IGFPP al USM, prin susținerea prelegerii cu tema Aplicabilitatea biotehnologiilor în soluționarea problemelor de genetică și ameliorare a plantelor. A fost evidențiat rolul biotehnologiilor vegetale, care au revoluționat înmulțirea plantelor prin furnizarea culturii de țesuturi vegetale ca o platformă alternativă metodelor convenționale de creștere a plantelor, având la bază principiile totipotenței celulare. Au fost trecute în revistă progresele aplicabilității tehnicilor in vitro la nivel mondial pentru producția și conservarea pe scară largă a germoplasmei, menținerea stabilității genetice, precum și în horticultură, silvicultură pentru producția pe scară largă de plantule fără agenți patogeni într-o perioadă minimă de timp. Raportul prezentat a cuprins rezultatele aplicării procedeelor biotehnologice în scopul conservării speciilor periclitate, multiplicării genotipurilor valoroase, inclusiv a celor devirozate, obținerii metaboliților secundari, lărgirii spectrului variabilității genetice la plantele de cultură, creării de noi soiuri de plante etc. obținute de cercetătorii Laboratoarelor: Biotehnologii vegetale, Biochimia plantelor, Bioreglatori naturali, Genetica rezistenței plantelor și Genetica aplicată.
Totodată, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universității de Stat din Moldova, de rând cu Universitatea Tehnică a Moldovei și-au deschis larg ușile laboratoarelor de cercetare pentru a găzdui participanții la Școala de vară, ediția 2024, oferindu-le tinerilor posibilitatea acumulării de noi cunoștințe.
În data de 29 august 2024 circa 30 studenți și elevi, preponderent din Chișinău, însoțiți de către președintele Academiei Tinerilor dr. Tudor Braniște, au fost întâmpinați de către dna director a IGFPP dr. hab. Larisa Andronic, care i-a familiarizat cu direcțiile de cercetare a institutului, istoricul entităților reorganizate și rezultatele obținute de cercetători, îndemnând tinerii să aleagă o carieră de succes în știință.
Participanții la Școala de vară au vizitat câmpurile experimentale ale IGFPP ce includ colecții de plante medicinale și aromatice, colecția de germoplasmă de viță de vie, colecția rudelor sălbatice și formelor multianuale ale plantelor cultivate, livada de măr și prun, loturi de multiplicare a soiurilor de plante create în institut la diverse culturi agricole etc.
Cercetătorii Laboratorului Genetică aplicată au prezentat rezultatele științifice în domeniul geneticii și ameliorării culturilor leguminoase. Doamna dr. Aliona Malii a expus importanta culturii de soia în alimentație, precum și însușirile morfologice, fiziologice și biochimice urmare a acțiunii schimbărilor climatice din ultimii ani. Au fost prezentate liniile și soiurile de soia obținute prin mutageneză experimentală indusă; evidențiat rolul materialului inițial în ameliorarea caracterelor cantitative și calitative, estimarea și selectarea formelor valoroase la toate etapele procesului de ameliorare; identificarea liniilor în procesul continuu de îmbunătățire a productivității, calităţii şi rezistenţei la diferiţi factori biotici şi abiotici.
Vizita tinerilor în cadrul Laboratorul Fitofarmacie și Ecotoxicologie a fost moderată de șeful laboratorului dr. hab. Tudor Nastas, prin generalizarea activității colectivului, direcțiile de cercetare, personalul științific. Ulterior, participanții au fost familiarizați de doctoranda, cercetător științific Olesea Nemerenco, privind cercetările și practicile desfășurate în domeniul monitorizării speciilor de buhe Heliothis armigera și Agrothis segetum pe fundalul schimbărilor climatice, în dependență de calendarul fenologic de dezvoltare a culturilor agricole și pagubele provocate culturilor agricole economic importante. Monitorizarea densității populației speciei invazive Halyomorpha halys cu ajutorul capcanelor feromonale, estimarea ciclului ontogenetic de dezvoltare și pericolul existent în urma acomodării la condițiile agroclimaterice a Republicii Moldova a fost expus de doctoranda, cercetător științific Iuliana Rusu, demonstrând atacul dăunătorilor asupra unui spectru de plante agricole economic importante. Cercetătorul științific coordonator dr. Lidia Gavrilița a demonstrat elementele metodologice de înmulțire a entomofagilor Trichogramma sp., Bracon hebetor; pregătirea mediilor nutritive în scopul majorării indicilor biologici, atât a gazdelor de laborator Sitotroga cerealella, Galleria mellonella și Plodia interpunctela, cât și a entomofagilor, multiplicați pe aceste gazde, scoțând în evidență rolul acestor entomofagi în protecția biologică a plantelor. Personalul de specialitate Buzatu Ana, entomolog și Butucel Marina, tehnician au realizat demonstrații practice a materialului biologic. Participanții au manifestat un interes deosebit privind informațiile acumulate, adresând întrebări și solicitând unele explicații suplimentare la cele relatate și demonstrate.
Cercetătorii Laboratorului Fitopatologie și Biotehnologie au invitat elevii în spațiile unde se efectuează nemijlocit lucrările de izolare, identificare, obținere în cultură pură, menținere a agenților microbiologici producenți, precum și a agenților fitopatogeni ai culturilor agricole care sunt utilizați pentru elaborarea biotehnologiilor de control a organismelor dăunătoare. Domeniul de activitate a laboratorului și membrii echipei de cercetare au fost prezentate de către dr. Anna Samoilova, care a povestit pe scurt despre principalele grupe de organisme studiate; a prezentat metodele de utilizare a bacteriofagilor în combaterea bacteriozelor la culturile pomicole; a demonstrat culturi ale agenților patogeni Erwinia amylovora, Pseudomonas syringae pe diferite medii nutritive agarizate; au fost demonstrate zonele de liză a bacteriofagilor specifici pentru aceste bacterii. Demonstrațiile au fost intercalate cu explicarea mecanismului patogenezei agenților fitopatogeni menționați, daunele provocate și efectele economice. Un moment special a constituit specificarea mecanismului de acțiune a bacteriofagilor asupra sănătății plantelor și beneficiile pentru agricultori, urmare a utilizării procedeelor biotehnologice.
Cercetătorul științific Pantelimon Zavtoni a evidențiat posibilitățile de utilizare a bacteriilor entomopatogene în combaterea dăunătorilor, în special a Coleopterelor. A fost expusă esența cercetărilor de aplicare a Bacillus thuringiensis (BT) în combaterea gândacului de Colorado (Leptinotarsa decemlineata) la cultura cartofului; specificat mecanismul de acțiune a metaboliților de origine proteică secretați de această specie de bacterie. Au fost scoase în evidență avantajele utilizării BT față de alte metode de combatere. Activitățile practice au inclus demonstrații ale preparatelor gândacului de Colorado în stadiul de ou până la adult, prin descrierea fiecărui stadiu și exemplificarea celor mai optime metode de combatere a dăunătorului.
Cercetătorul științific stagiar Loredana Curiev a expus pe scurt dezvoltarea principalelor boli ale mărului (agenții patogeni Venturia inaequalis, Podosphaera leucotricha, Monilia fructigena) și daunele provocate de ele, menționând principale metode de combatere a agenților patogeni menționați. A fost descrisă tehnologia de aplicare a preparatelor biologice pe baza bacteriei Pseudomonas fluorescens AP-33 și ciupercii Trichoderma lignorum M-1; explicate mecanismele de acțiune a producenților și aduse dovezi ce demonstrează eficacitatea biologică în combaterea agenților fitopatogeni ai mărului.
Doctorul Oleg Harciuc, cercetător științific superior a descris echipamentul utilizat în scopul determinării stării fiziologice a plantelor în timpul atacului fitopatogenilor și aplicării preparatelor biologice elaborate de membrii echipei de cercetare.
Cercetătorul științific Andrei Lungu a informat tinerii despre utilizarea actinobacteriei Saccharopolyspora spinosa pentru obținerea metaboliților, cu ulterioara utilizare în agricultură; a prezentat tehnicile comune de activitate în laborator și subtilitățile la manipularea actinobacteriilor; a demonstrat culturi ale agenților fitopatogeni și a producenților în cutii Petri și eprubete (mediu înclinat). Pentru o mai bună introducere în lumea microbiologiei a fost realizată o mică experiență, care a impresionat mult elevii și studenții curioși de a cunoaște microflora dezvoltată pe degetele mâinilor la câțiva elevi. Urmare a prelevării probelor în boxa laminar, inoculării și notificării variantelor cu plasare în condiții controlate de temperatură pentru creșterea microorganismelor, peste 24 ore rezultatele au fost fotografiate și expediate tinerilor pentru vizualizare. Acest exercițiu a sensibilizat tinerii, privind necesitatea respectării măsurilor de igienă personală în menținerea sănătății.
Minunata lume a insectelor a fost dezvăluită de cercetătorii Laboratorului Entomologie și Biocenologie dr. Elena Iordosopol, cercetător științific coordonator și Arcadie Fron, cercetător științific stagiar, prin familiarizarea cu Colecția științifico-practică de insecte, prioritar utile, și acarieni a faunei autohtone, constituită la moment din 134 familii, 1013 genuri, 2793 specii și 67266 indivizi amplasați în cutii entomologice, ce constituie un patrimoniu valoros atât pentru comunitatea științifică, cât și publicul larg - studenți, specialiști în domeniu, fermieri. Tinerii au prezentat un interes deosebit examinând cutiile entomologice cu specii din familiile de paraziți (Ichneumonidae, Encyrtidae și Braconidae), de prădători (Carabidae și Coccinelidae) și de fitofagi forestieri (Cerabycidae). Totodată, cercetătorii au explicat succint acțiunile necesare în procesul de identificare a insectelor fitofage și a celor utile (paraziți și prădători) conform cheilor clasice din determinatoare; au expus metodele de colectare și întreținere în condiții de laborator a unor insecte fitofage pe substraturi naturale (boabe de fasole, mervelă, afide, păduchi țestoși); au evidențiat mini tehnologiile de multiplicare în condiții de laborator a speciilor de insecte benefice (două ploșnițe prădătoare Amphiareus obscuriceps și Orius majusculus); au prezentat metodele de obținere a substratului constat din ouă de molia stupinei Galleria melonella și a gărgăriței fasolei Acanthoscelides obectus pentru utilizare în calitate de hrană suplimentară a speciilor de ploșnițe prădătoare. Au fost descrise elementele tehnologice în sistemul ecologic de protecție a culturii mărului, evidențiind necesitatea elaborării metodelor contemporane de dirijare a populaţiilor dăunătorilor artropozi şi a duşmanilor lor naturali în agrocenozele culturilor pomicole. Cercetătorul științific Serghei Eliseev a relatat despre inițierea cercetărilor de evaluare a aspectelor ecologice și etologice a dăunătorului invaziv al stejarului Corythucha arcuata.
Pe parcursul vizitei în cadrul Laboratorului Biochimia Plantelor, tinerii au fost îndrumați de șefa laboratorului dr. Tatiana Călugăru-Spătaru în blocul Biotehnologic. Participanții au avut ocazia să cunoască principalele activități în utilizarea metodelor de cultivare in vitro a plantelor, în scopul multiplicării plantelor de interes economic, plantelor medicinale, rare și pe cale de dispariție. Au fost prezentate exemple de cercetări de actualitate, cu accent pe menținerea biodiversității, utilizarea durabilă a resurselor naturale și valorificarea economică a plantelor.
Un moment de surprindere plăcută pentru studenți a constituit prezentarea infrastructurii de cercetare ce are drept scop utilizarea tehnologiilor alternative de mutageneză experimentală. Cercetătorul științific Anatol Mogîlda a prezentat Radiatorul cu raze X (RS-2400) care oferă posibilitatea de aplicare a surselor ionizante în cercetările biologice (iradierea semințelor, plantulelor, calusurilor, sterilizarea insectelor) în inducerea diversității și elaborarea procedeelor inovative de creare a noi genotipuri. Echipamentul reprezintă o donație realizată în anul 2021, prin implementarea proiectului de asistență tehnică cu susținerea financiară a Oficiului de Securitate Radiologică, Laboratorul Național Pacific Nord-Vest al Departamentului de Energetică, SUA.
La finalul vizitei tinerii au fost familiarizați cu posibilitățile de studiu a obiectelor vegetale cu ajutorul Microscopului electronic (ME). Dna director dr. hab. Larisa Andronic a expus algoritmul de obținere a probelor în cazul studiilor la nivelul de ultrastructură a celulelor vegetale prin vizualizarea organitelor (nucleu, cloroplaste, ribozomi etc.) cu ajutorul ME cu transmisie, precum și a grăuncioarelor de polen în examinarea la ME cu baleaj. Totodată dr Tudor Braniște a realizat un schimb de experiență cu inginerul Alexandru Brînzan, în privința specificității protocoalelor de lucru în cercetările realizate în domeniile biologiei și fizicii.
Suntem încrezători că vizita elevilor și studenților Scolii de vară în cadrul IGFPP a constituit o oportunitate de obține noi cunoștințe, a înțelege cum rezultatele muncii în laboratorul de cercetare pot influența pozitiv viața de zi cu zi și pot conduce la dezvoltarea unei societăți sustenabile și prospere. Colectivul IGFPP așteaptă tinerii să completeze rândul cercetătorilor pentru a descoperi miracolul și complexitatea lumii științifice, fapt ce le-ar asigura un viitor acasă.